Karate

Jojo Dan a castigat cel mai important meci din cariera. PDF Imprimare Email
Duminică, 21 Decembrie 2014 18:17

                                                               

   Pugilistul român Jo Jo Dan l-a învins la puncte pe canadianul Kevin Bizier, vineri seara, într-un meci de 12 reprize la categoria welter, în gala desfășurată la Pepsi Colisee din Quebec (Canada), și va boxa pentru titlul mondial IBF.

   Jo Jo Dan, care câștigase la puncte și în noiembrie 2013 în fața lui Bizier (decizie split, 110-117, 116-111, 114-113), s-a impus și de data aceasta tot în urma unei decizii split, doi arbitri-judecători văzându-l învingător (cu 115-112, 114-113), în timp ce al treilea l-a preferat pe canadian (114-113).

   Boxerul român (33 ani), care a reușit astfel a 34-a victorie din carieră (18 KO), în care a pierdut doar două meciuri, a fost trimis la podea în repriza a șapte, în urma unui clinci. Meciul a fost intens, cu schimburi furioase, iar după patru runde foarte strânse, românul, pe numele real Ionuț Dan Ion, a trecut în avantaj, grație unor lovituri eficiente cu stânga, scrie Agerpres.

 

 

Bizier a reluat inițiativa în repriza a șaptea, dar nu a reușit să mențină ritmul. Jo Jo Dan a accentuat presiunea din repriza a opta, când Bizier a început să dea semne de oboseală și să acuze loviturile primite.

Bizier a suferit a doua înfrângere din cariera sa (ambele în fața românului), în care a mai câștigat 23 de meciuri (16 prin KO).

Jo Jo Dan va boxa acum cu britanicul Kell Brook, campionul mondial IBF al categoriei welter (semimijlocie), care e neînvins, având 33 de victorii (22 KO).

În main event-ul galei, canadianul Adonis Stevenson și-a apărat centura de campion mondial WBC la categoria semigrea printr-o victorie prin KO în repriza a cincea în fața rusului Dmitri Suhoțki. Stevenson și-a trecut în palmares a 25-a victorie (21 KO), având un singur meci pierdut (înainte de limită), în timp ce Suhoțki, care avea 22 de succese (16 KO), a încasat a treia înfrângere (1 KO).

 

 

 

 

**   sursa  :--http://www.romaniatv.net/jo-jo-dan-va-lupta-pentru-titlul-mondial-ibf-dupa-ce-l-a-invins-din-nou-pe-kevin-bizier_191199.html

 
Banner

jNews Module



Primeşte HTML?

Joomla Extensions powered by Joobi

Zona banere

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Sondaj

Cum poate fi mai bine promovat Karate-ul?
 

Sunteti aici: Home Stiri Jojo Dan a castigat cel mai important meci din cariera.