Pluşenko dă în judecată un comentator TV: "Mă voi lupta pentru onoarea mea Imprimare
Scris de GD   
Duminică, 10 Februarie 2013 23:28
                      

Asemenea personaje nu ar trebui să lucreze în televiziune

 

            Patinatorul Evgheni Pluşenko a declarat, duminică, pentru agenţia rusă R-Sport, că va da în judecată un comentator TV pentru calomnie, după ce acesta a afirmat că sportivul de fapt nu s-a operat şi că informaţiile privind intervenţia chirurgicală au fost o strategie de PR.

 

                     

           Pluşenko dă în judecată un comentator TV pentru calomnie:

       Pluşenko s-a retras de la Campionatele Europene de la Zagreb, luna trecută, după programul scurt, şi antrenorul său Alexei Mişin a anunţat ulterior că patinatorul a fost supus unei operaţii la coloana vertebrală, la o clinică din Israel.


     Sâmbătă, comentatorul Andrei Jurankov, de la Eurosport, a spus că Pluşenko a minţit că s-a operat şi că totul a fost o strategie de PR: "Părerea mea este că nu a fost o astfel de operaţie şi că toată povestea, având în vedere cum a fost prezentată în mass media - a fost o exclusivitate a unui post şi doar anumite surse media au primit informaţia şi au scris despre asta -, totul pare o strategie folosită pentru acţiuni de PR în showbiz".

"Am discutat deja cu avocaţi. Luni vom intenta un proces. Mă voi lupta pentru onoarea şi pentru demnitatea mea, deoarece nu a fost doar o insultă la adresa mea, ci şi la adresa echipei mele. Asemenea personaje nu ar trebui să lucreze în televiziune", a declarat Pluşenko.

Jurankov a declarat pentru R-Sport că nu consideră calomnioase afirmaţiile sale. "Mi-am exprimat punctul de vedere despre cum s-a prezentat cazul în mass-media. Am spus doar că a părut o strategie de PR", a explicat comentatorul TV.

Zilele trecute, în presa israeliană au apărut speculaţii conform cărora Pluşenko nu ar fi fost operat. Soţia sportivului a negat zvonurile respective şi a postat fotografii cu Pluşenko pe un pat de spital.

 

 

***  sursa - MEDIAFAX