Un alpinist român încearcă o premieră mondială Imprimare
Scris de GD   
Marţi, 07 Mai 2013 09:30
    Constantin "Ticu" Lăcătuşu, împreună cu patru alpinişti germani, va pleca într-o expediţie de cucerire, în premieră mondială, a vârfului Tsartse din Himalaya, înalt de 6.346 metri, informează Clubul Montan Român.
                
    Vârful Tstartse face parte din masivul Mukut Himal şi este situat în nordul Nepalului, în apropierea graniţei cu Tibetul.


În ultimii ani, alpinişti din Japonia, Franţa, SUA, Germania şi România au încercat, fără succes, să cucerească acest vârf. Printre aceştia s-a numărat şi Constantin Lăcătuşu, care, alături de germanii Frank Meutzner şi Goetz Wiegand, a mai avut două astfel de tentative, în 2006 şi 2012.

În cursul acestor încercări, alpinistul român şi colegii săi au reuşit însă, în premieră absolută, să urce pe vârful cunoscut ca Peak Europa (6.403 metri) şi pe Tashi Kang (6.386 metri), care sunt cele mai înalte două din masiv, Tsartse fiind al treilea, relatează mediafax.ro.

Expediţia Tsartse 2013 se va desfăşura între 6 mai şi 4 iunie şi va fi filmată cu microcamere de ultimă generaţie.

Alpinistul Constantin "Ticu" Lăcătuşu, în vârstă de 52 de ani, este primul român care a ajuns pe Everest, cucerind vârful la 17 mai 1995. De asemenea, el este singurul român care a atins cele mai înalte vârfuri de pe toate continentele.


** sursa  :